Dumnezeul Păcii doreşte oameni ai păcii

23 03 2009

De multe ori greşim înaintea lui Dumnezeu cu un lucru: noi nu căutăm pacea şi nici nu o dorim. Cu toate acestea, Biblia arată clar că noi trebuie să căutăm pacea în relaţiile noastre şi pacea interioară care vine în urma renunţării noastre la îngrijorări.
Există porunca de a avea pace, dar există şi îndemnul de a căuta pacea şi binecuvântarea care include pacea. Dumnezeu transmite poporului prin Zaharia următorul lucru:
‘Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii“(8:16) şi de asemenea:
,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: …Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea!“… (8:19)
În Tanakh avem marele exemplu al unei persoane care urmărea pacea: Melkhiţedek, iar în Noul Testament avem marele exemplu al lui Isus.
În Genesa este relatat episodul în care Lot, nepotul lui Avram este luat prizonier de o coaliţie de regi. Avram reuşeşte să îl salveze pe Lot şi de asemenea să recupereze prada de război.
În urma victoriei, el este întâmpinat de două personalităţi ale zonei. În primul rând este vorba despre regele Sodomei, o cetate a urgiilor, rege care îi oferă lui Avram prada de război care a recuperat-o, dar Avram refuză. În al doilea rând, el este întâmpinat de Melkhiţedek, adică de un rege al dreptăţii (ebr:מַלְכִּי-צֶדֶק) care era şi Mare Preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt şi care-l binecuvântează pe Avram. (Gen.14). Încă un lucru deosebit de important este oraşul peste care acest Melkhiţedek era rege şi Mare Preot: Salem (Pace). Aceste litere שלם sunt incluse şi în cuvântul Yeruşalaim (ירושלם).Din acest lucru şi din menţionarea tanakhică a zonei în care era Salem-ul reiese faptul că acest oraş a fost precursorul Yeruşalaim-ului.
Acest rege menţionat în Genesa era un rege al păcii şi pentru că Avram, părintele evreilor îi dă zeciuială şi nu invers rezultă că Melkhiţedec era mai mare ca Avram. (Evrei 7)
Cel mai mare exemplu al păcii este Isus, el este prezentat atât în VT, cât şi în NT ca un vestitor al păcii. În Zaharia 9:9-10:
‘Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe…El va vesti nemurilor pacea, şi va stăpâni de la o mare la cealaltă, şi de la râu până la marginile pământului.” În NT este făcută o paralelă între Melkhiţedek şi Isus: „Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are dela Cel ce I-a zis: ,,Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut. Şi, cum zice iarăş într-alt loc: ,,Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.“
(Evrei 5:5-6)
În Isaia 9:6 Isus apare ca Domn al păcii: .”Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.” Dumnezeul păcii a adus o veste a păcii. (Efeseni 2:17)
Avem exemple ale oamenilor care au căutat pacea, atât oameni prezentaţi în Biblie cât şi oameni care au trăit de-a lungul istoriei şi apoi, avem un exemplu suprem al păcii, pe Cel care ne-a adus şi pacea pe care o avem în urma împăcării cu Dumnezeu.
Ceea ce ţine de noi, trebuie sa facem: să trăim cât ţine de noi în pace cu cei din jurul nostru şi să căutăm să avem pace lăuntrică chiar şi atunci când trecem prin greutăţi, ştiind că El este în control.


Acţiuni

informatie

Lăsați un comentariu