Cât preţ pune Dumnezeu pe cererile noastre

Am auzit mai mulţi oameni care au zis că unele dorinţe ale noastre sunt mici, aiurite şi Dumnezeu nu trebuie deranjat cu ele sau că e stupid să-ţi aduci toate cererile înaintea Lui. Oare chiar aşa să fie? Dumnezeu nu este interesat de dorinţele mele şi se simte deranjat?
Un text care m-a marcat din Biblie este Geneza 19. Capitolul precedent relatează faptul că Dumnezeu s-a decis să nimicească Sodoma şi Gomora şi i-a spus lui Avraham ceea ce intenţionează să facă. În capitolul 19 vedem că îngerii ajung în Sodoma, la casa lui Lot şi îi aduc şi lui la cunoştiinţă ceea ce se va întâmpla. Pentru Lot parcă nu e de ajuns faptul că Dumnezeu doreşte să-l salveze pe el şi familia lui, faptul că şi-a trimis îngerii la el în casa şi nici măcar faptul că îngerii „l-au apucat de mână” ca să-i salveze „fiindcă Lot zăbovea”. După toate acestea i se spune să plece la munte şi el intervine şi zice: „O! Nu, Doamne….Iată cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică.O! De-aş putea să fug acolo, …este aşa de mică…” (Geneza 19:20)
După tot ce a făcut Dumnezeu pentru el, Lot nu are chef să fugă în munţi sau mai rău nu are încredere că Dumnezeu chiar o să-l lase să apuce să ajungă (O! De-aş putea să fug acolo, …este aşa de mică…şi să scap cu viaţa!”). Din cuvintele lui nu reiese nici recunoştinţa, nici înţelepciunea şi, totuşi, Dumnezeu nu-l respinge. Este surprinzător ceea ce Dumnezeu îi zice: „Iată că-ţi fac şi hatârul acesta…” (Geneza 19:21).
Dumenzeu ia în seamă chiar şi mofturile noastre şi doreşte să ne ajute. Vedem în Biblie că în trecut evreii chiar se binecuvântau astfel : „Să-ţi dea Domnul tot ce-ţi doreşte inima!” (nici mai mult, nici mai puţin, ci tot!)
Lui îi pasă de noi, chiar şi de dorinţele noastre, nu numai de nevoile noastre. Putem să îndrăznim să venim la El şi cu „hatârul acesta”…

Uriaşul din viaţa mea

De multe ori ajungem în situaţii care ni se par foarte grele şi mai rău decât atât – nu vedem nici o scăpare. Ne simţim atât de mici şi în faţa noastră este un uriaş gata să ne omoare.
Vedem două elemente şi atât: pe noi şi uriaşul, dar oare cât este de mic uriaşul acesta în comparaţie cu Dumnezeu? Când evreii au mers să cucerească ţara promisă, Canaanul, au stat la modul propriu faţă în faţă cu nişte uriaşi – anachimii:
„Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, cari se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (Numeri 13:33)
Aşa cum Domnul le-a spus lor, aşa ne spune şi nouă astăzi: „Domnul, Dumnezeul vostru, care merge înaintea voastră, se va lupta El însuş pentru voi…” (Deuteronom 1:30)
Ce mai contează mărimea? El este cu noi, El spune acest lucru. Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Chiar El însuşi întreabă aceasta (vezi Gen 18:14).
Nimic nu este prea dificil pentru El. Dacă suntem bolnavi – este oare ceva incurabil în ochii Lui? Nu! El a luat toate bolile noastre pe cruce (1Petru 2:24 ). Este oare prea greu să ne asigure traiul de zi cu zi? („Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2:8)) Este oare prea greu să facă o minune? Vedem în Biblie sute de minuni făcute de Dumnezeu!
Domnul se ţine de cuvânt, El i-a ajutat pe evrei să învingă uriaşii din viaţa lor şi te ajută şi pe tine, dar decide acum să ai încredere în El!
De ce îl limităm pe Dumnezeu? Nimic nu este prea greu pentru El şi El doreşte să intervină. Limitarea noastră îl determină pe Dumnezeu să nu acţioneze. Încrederea noastră determină acţiunea lui Dumnezeu.

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.“ (Ţefania 3:17)

Unul dintre numele lui Dumnezeu

„Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam. Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: „Mi s-a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraham, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: „V-am văzut, şi am văzut ce vi se face în Egipt…” (Exod 3:15-16)

Când am citit aceste versete mi s-a schimbat total părerea despre pasajul din Exod în care apare Numele lui Dumnezeu. De obicei toată lumea care citeşte pasajul se rezumă la versetul precedent în care apare tetragrama יהוה :

Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.” (Exod 3:14)

Totuşi, numele pe care şi-l dă Dumnezeu nu se opreşte aici, ceea ce m-a umplut de bucurie. Dumnezeu nu îşi dă doar numele Yahveh, un nume abstract, ci îşi ia un nume în care include numele unor oameni, oameni mari, dar în acelaşi timp oameni “umani”, care au slăbiciunile lor. Ceea ce este surprinzător este că El spune: “Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.” Nu este un nume trecător, purtat de Dumnezeu pentru o perioadă de timp, ci un nume etern.
În acelaşi timp, este un nume prin care se adresează personal, un nume ales de Dumnezeu prin care să se apropie mai mult de poporul Israel: Dumnezeul lui Avraham, al lui Isaac şi al lui Iacov. Mesajul este: Sunt Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul vostru, al fiecăruia dintre voi. În timp ce ceilalţi zei ai Antichităţii sunt zei ai soarelui, ai lunii, ai tunetului, ai animalelor, Dumnezeul evreilor se intitulează pe sine: un Dumnezeu al oamenilor. E un mesaj extraordinar în ceea ce Dumnezeu îi spune lui Moise, un mesaj care trebuia dus şi evreilor, dar şi faraonului:

Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului, şi îi veţi spune: „Domnul, Dumnezeul Evreilor, s-a întâlnit cu noi. (Exod 3:18)

Dumnezeul evreilor s-a întâlnit şi cu mine…

Dumnezeul Păcii doreşte oameni ai păcii

De multe ori greşim înaintea lui Dumnezeu cu un lucru: noi nu căutăm pacea şi nici nu o dorim. Cu toate acestea, Biblia arată clar că noi trebuie să căutăm pacea în relaţiile noastre şi pacea interioară care vine în urma renunţării noastre la îngrijorări.
Există porunca de a avea pace, dar există şi îndemnul de a căuta pacea şi binecuvântarea care include pacea. Dumnezeu transmite poporului prin Zaharia următorul lucru:
‘Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii“(8:16) şi de asemenea:
,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: …Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea!“… (8:19)
În Tanakh avem marele exemplu al unei persoane care urmărea pacea: Melkhiţedek, iar în Noul Testament avem marele exemplu al lui Isus.
În Genesa este relatat episodul în care Lot, nepotul lui Avram este luat prizonier de o coaliţie de regi. Avram reuşeşte să îl salveze pe Lot şi de asemenea să recupereze prada de război.
În urma victoriei, el este întâmpinat de două personalităţi ale zonei. În primul rând este vorba despre regele Sodomei, o cetate a urgiilor, rege care îi oferă lui Avram prada de război care a recuperat-o, dar Avram refuză. În al doilea rând, el este întâmpinat de Melkhiţedek, adică de un rege al dreptăţii (ebr:מַלְכִּי-צֶדֶק) care era şi Mare Preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt şi care-l binecuvântează pe Avram. (Gen.14). Încă un lucru deosebit de important este oraşul peste care acest Melkhiţedek era rege şi Mare Preot: Salem (Pace). Aceste litere שלם sunt incluse şi în cuvântul Yeruşalaim (ירושלם).Din acest lucru şi din menţionarea tanakhică a zonei în care era Salem-ul reiese faptul că acest oraş a fost precursorul Yeruşalaim-ului.
Acest rege menţionat în Genesa era un rege al păcii şi pentru că Avram, părintele evreilor îi dă zeciuială şi nu invers rezultă că Melkhiţedec era mai mare ca Avram. (Evrei 7)
Cel mai mare exemplu al păcii este Isus, el este prezentat atât în VT, cât şi în NT ca un vestitor al păcii. În Zaharia 9:9-10:
‘Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe…El va vesti nemurilor pacea, şi va stăpâni de la o mare la cealaltă, şi de la râu până la marginile pământului.” În NT este făcută o paralelă între Melkhiţedek şi Isus: „Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are dela Cel ce I-a zis: ,,Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut. Şi, cum zice iarăş într-alt loc: ,,Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.“
(Evrei 5:5-6)
În Isaia 9:6 Isus apare ca Domn al păcii: .”Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.” Dumnezeul păcii a adus o veste a păcii. (Efeseni 2:17)
Avem exemple ale oamenilor care au căutat pacea, atât oameni prezentaţi în Biblie cât şi oameni care au trăit de-a lungul istoriei şi apoi, avem un exemplu suprem al păcii, pe Cel care ne-a adus şi pacea pe care o avem în urma împăcării cu Dumnezeu.
Ceea ce ţine de noi, trebuie sa facem: să trăim cât ţine de noi în pace cu cei din jurul nostru şi să căutăm să avem pace lăuntrică chiar şi atunci când trecem prin greutăţi, ştiind că El este în control.

Zeciuala: ce părere are Dumnezeu despre ea?

Tot auzim despre zeciuială: la biserică, în cercul de prieteni, în familie; citim despre ea în cărţi şi suntem întrebaţi de alţi oameni: „Ţi-ai dat zeciuiala?”.
Eu am auzit despre zeciuală de când am fost mică şi am decis să o dau pentru că nu este a mea, ci este a Domnului. Este partea lui din banii mei, care trebuie să o returnez. Este ca un joc sau un test al încrederii: deşi nu am bani suficienţi, dau a zecea parte din ei pentru săraci sau pentru o anume lucrare.
Pe parcursul anilor am început să înţeleg tot mai bine ce ne învaţă Dumnezeu prin zeciuială şi El nu ne învaţă doar un singur lucru. Ne învaţă în primul rând să fim darnici, să vedem nevoile din jurul nostru, ne învaţă empatia, să ne încredem în El că vom avea bani suficienţi, ne face de multe ori dependenţi de El şi lucrează la caracterul nostru. Învăţăm că tot ce avem provine din mâna lui Dumnezeu şi recunoaştem prin faptul că dăm zeciuială lucrul acesta.
Apoi, ce am mai învăţat eu este că Dumnezeu este credincios. Nu s-a întâmplat nici măcar o dată să dau bani şi să nu primesc. Dumnezeu dă testul, dar El dă şi binecuvântarea. Aş putea să dau foarte multe exemple în acest sens, când am dat bani în situaţii dificile în care mă aflam şi Dumnezeu mi-a dat alţii. Să nu uităm că Dumnezeu preţuieşte mult mai mult atunci când dăm în nevoia noastră şi nu în belşugul nostru! Să ne amintim de văduva care l-a hrănit pe proorocul Ilie şi să ne amintim de femeia care a dat ultimii ei bănuţi!
Dumnezeu nu s-a uitat la cât au dat aceste două femei pentru că nu aveau ce să dea! El s-a uitat la faptul că au dat şi le-a preţuit.
Încă un lucru pe care l-am învăţat este că El nu gândeşte deloc ca şi noi, El are o cu totul altă perspectivă. El vrea să ne modeleze şi a inventat zeciuiala. Dumnezeu nu e încântat de noi când ne uităm la noi înşine, ci atunci când ne uităm la alţii.
Domnul Isus a zis: “Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. (Mat 23:23) Cu alte cuvinte să ştii că sunt lucruri mult mai importante decât zeciuiala, dar să o dai. Este nevoie şi de milă şi de dragoste când dai zeciuială. Să nu uităm ce scrie în Corinteni: “Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.”
În cartea Maleahi, Dumnezeu vorbeşte despre zeciuială şi îşi exprimă părerea în legătură cu acest lucru. Dacă păstrezi şi a zecea parte pentru tine, atunci tu îl furi pe Dumnezeu: “Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.” (Mal 3:8)
Dacă alegi cealaltă variantă, există o promisiune minunată: “Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Mal 3:10)
Cei care au dat zeciuiala au experimentat dărnicia lui Dumnezeu şi credincioşia lui. Dumnezeu a ales o metodă prin care să ne modeleze caracterul, dar şi să ne facă un mai mare bine pentru că El nu spune că ne va da a zecea parte înapoi, ci spune că va da un belşug de binecuvântare!
Cineva a spus: “Zeciuiala a fost sub lege, dar acum că eşti sub har, trebuie să areţi acest lucru şi să dai mai mult decât zeciuiala.” Este o idee frumoasă: să dăm dovadă că suntem sub har.
De acum încolo, haideţi să dăm măcar a zecea parte din venitul pe care îl avem şi să declarăm prin aceasta că tot ce avem este de la Tatăl nostru ceresc.

Evreică

Eu sunt evreică.
Nu m-am născut aşa, ci aşa am devenit.
M-am născut acum, dar trăiesc acum mult timp.

Sunt pe vechile străzi din Israel.
Simt praful pe picioare…
Simt soarele cum mă arde…
şi fericire pentru că urc spre Ieruşalaim.

Eu urc spre Ieruşalaim.
Scopul trăirii mele este să urc
Şi acum urc spre Ieruşalaim.
Cetatea sfântă este în faţa mea.

Văd zidul oraşului întreg
Şi-l ating.
Mâna mea se contopeşte cu zidul.
Am urcat în Ieruşalaim.
Nu vreau să mai cobor.

Un alt gând de-al lui Dumnezeu: NU JUDECAŢI

De atâtea ori găsim scris acest lucru în Biblie, atât în Tanakh (Vechiul Testament) cât şi în Noul Testament şi totuşi trecem aşa de repede peste versetele respective. Sau le uităm în grabă sau nu vrem să ni le amintim şi le alungăm din gândul nostru.
Dacă nu am judeca, nu am bârfi şi ce multe lucruri s-ar schimba în mediul nostru de lucru sau în clasa noastră şi în biserica din care facem parte! Un lucru aparent mărunt…..să nu gândim rău. Un lucru mărunt, dar aşa de greu de realizat…şi totuşi el este pe inima lui Dumnezeu, este un gând de-al lui şi mai mult decât atât este o cerinţă! El nu este opţional.
Ceea ce spui vine în urmă la ce gândeşti:
“Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.“ (Matei 12:34-37)
În cartea “Zaharia”, capitolul 7, Dumnezeu cere poporului să facă fapte bune, dar mai mult decât atât cere ceva nu în lumea vizibilă, ci în cea nevăzută: “şi niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.“ (Zaharia 7: 10)
Oare versetul se referă doar la fratele meu? Răspunsul la această întrebare îl găsim în capitolul următor: “niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său…Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul.“ (Zaharia 8:17)
În această carte profetică apare derularea faptelor: Dumnezeu porunceşte ca acest lucru să nu fie făcut, dar oamenii nu-l ascultă:
“Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele şi şi-au astupat urechile ca să n-audă. Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie.”
Dumnezeu se mânie când acest lucru se întâmplă pentru că este ceva ce Dumnezeu urăşte. Cu atât mai mult dacă ştim că Dumnezeu urăşte aceasta, noi nu ar trebui să-l facem.
Într-adevăr nu este uşor mai ales pentru cei care au un dezvoltat simţ critic pentru că gândurile rele vin rapid, dar ajutorul nostru este Dumnezeu şi ne putem folosi de acest ajutor.
Trebuie să ne amintim că judecata îi revine lui Dumnezeu şi El este singurul care judecă drept. (El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire. Ps 9:8) Noi nu avem cum să ştim ce este cu adevărat în inima omului şi de cele mai multe ori judecăm după aparenţe. Rămânem cu aceeaşi idee ani de zile, deşi este ceva fals.
Domnul Isus spune următoarele cuvinte: “Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău“, şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?…Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Matei 7:1-5)
Tot timpul când citesc aceste cuvinte mă cutremur. Este aşa de clar totul. Aşa cum judeci, vei fi judecat şi aşa cum eşti de critic cu alţii, vei fi criticat tu însuţi. În plus faţă de toate acestea, versetele spun: nu se poate ca tu să vezi greşala din celălalt şi să nu fi tu însuţi cu greşeli; cu siguranţă ai şi tu ceva negativ în caracterul tău, ceva ce e posibil să fie mult mai grav decât ceea ce tu vezi într-alt om.
Joy Dawson a spus în cartea sa “Prietenie intimă cu Dumnezeu” următorul lucru: “Suntem doar atât de curaţi cât de curată este lumea gândurilor noastre.”
Trebuie să fim atenţi la ceea ce noi gândim despre alţii şi tot timpul când în mintea noastră vin gânduri rele despre alţii, să ne amintim: “Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.” (Luca 6:37)

Fidelitate

Dumnezeu este cel care a inventat familia şi El este cel care ţine aşa de mult la ea încât a lăsat să fie scrise reguli stricte, unele fiind greu de urmat, aşa cum ar fi următoarea: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25).
El a poruncit fidelitatea între soţ şi soţie şi de multe ori însuşi Dumnezeu a ilustrat relaţia dintre El şi poporul ales ca o relaţie de familie. De multe ori poporul său apare ca o prostituată pentru că a fost necredincios Creatorului său.
În Biblie sunt prezentate multe cupluri şi de asemenea Biblia cuprinde multe referiri legate de viaţa de familie. Credincioşia în familie este poruncită încă de la începutul Vechiului Testament, dar ea nu se referă doar la actul de înşelare, ci cuprinde şi un nivel mintal. Mulţi oameni spun că nu şi-au inşelat partenerul, dar de fapt ei au făcut acest lucru la nivel mintal.
În cartea “Maleahi” este menţionată atât necredincioşia la nivel fizic, cât şi mental. Dumnezeu vorbeşte foarte clar şi promite nimicirea celui ce a făcut un asemenea lucru. Apoi, urmează versetele:
“Şi dacă întrebaţi: „Pentru ce?”… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! Nu ne-a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască! Luaţi seama dar în mintea voastră şi nici unul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui! Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, – zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, – şi pe cel ce îşi acopere haina cu sâlnicie, -zice Domnul oştirilor. – De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!” (Mal 2:14-16)
Aşa cum se observă din textul de mai sus, infidelitatea fizică este precedată de cea mintală. Totul începe în minte şi acolo trebuie „luat seamă”.
Multe femei şi mulţi bărbaţi au zis că aceste două lucruri sunt total diferite, dar Biblia confirmă total altceva.
Datorită jertfei lui Isus, Dumnezeu nu mai nimiceşte pe cel care a comis adulter. El nu s-a schimbat, El rămâne la fel de ferm cu acest păcat şi El este acolo să-ţi redea libertatea pierdută. Aşteaptă mărturisirea şi să „fugi de curvie”. În Corinteni scrie să fugi de două lucruri: de închinarea la idoli şi de curvie! („Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său.”)…şi a fugi înseamnă mai mult decât a sta şi nu a face nimic…

Domnul Isus este gata să  te schimbe . El vrea să-ţi schimbe mintea, cât şi acţiunile. El doreşte să-ţi redea libertatea pierdută şi  să iei seama la legile lui protectoare. El este cel care acordă iertarea, cel care vindecă trecutul şi cel care înnoieşte caracterul.

Încrederea în Dumnezeu

Atunci când babilonienii au atacat Iuda, Dumnezeu i-a spus lui Ieremia: “Te voi scăpa şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul.”

Este foarte important ca în vremurile grele din viaţa noastră să ne punem încrederea în Dumnezeu. De multe ori aceasta este tot ce ne mai rămâne şi Diavolul ştie că dacă ne fură încrederea, ne ia TOTUL.
De multe ori este aşa de greu să avem încredere din cauza faptului că nu vedem nimic în faţă, dar Dumnezeu i-a spus poporului său prin Isaia că atunci când nu văd nimic în viitor să se uite în trecut:

,,Ascultaţi-Mă, voi, care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi. Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam şi spre Sara care v-a născut; căci l-am chemat, când era numai el singur, l-am binecuvântat şi înmulţit.” (Isaia 51:1-2)

Este important ca atunci când trecem prin perioade dificile să ne uităm în trecut la ceea ce a făcut Dumnezeu. Atunci când spunem :”Doar o minune mă mai poate scăpa!” să ne amintim de minunile trecutului. A fost o minune faptul că Dumnezeu a adus pe lume Poporul Său printr-o femeie infertilă.
Oamenii care se încred în Dumnezeu sunt plăcuţi de El şi Dumnezeu îi ridică. Despre Ezechia spune Scriptura: “El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el.” (2 Regi 18:5)
De asemenea, în Biblie sunt foarte multe exemple în care Dumnezeu a pedepsit oamenii pentru că nu s-au încrezut în El. Cel mai important exemplu este poporul evreu, căruia Dumnezeu de multe ori i se adresează folosind afirmaţii de genul: “Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui pentrucă n-au crezut în Dumnezeu, pentrucă n-au avut încredere în ajutorul Lui.”
Din toate aceste versete vedem că Dumnezeu apreciază încrederea noastră în El şi mai mult decât atât El este cel care ne dă victoria în încercare. Nu în ultimul rând, El ne poate da o bucurie divină atunci când ne este greu:

“Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.” (Psalmul 84:5-7)

Eliberare

Stau din nou în aceeaşi încăpere,
E tot la fel şi e tăcere…
Tăcere!
Pipăi în dreapta, pipăi în stânga
…cu mişcări bruşte în sus, în jos…
Sunt închisă.
Îmi adun genunchii la piept
În camera ce mă strânge.
Aştept.

Mă ridic brusc şi-mi întind
Mâna în sus să pipăi tavanul
…şi simt un gol.
Oare visez?

Simt nimic.

Mi-am dat seama că e ziua eliberării mele.
Acum pot zbura spre infinit.
Aştept.

Să-mi fie frică să ies din închisoare?
Nu. Nu-mi stă în fire.

Mă zbat să ies. E libertate.
Plutesc deasupra închisorii mele.
E pace, e spaţiu, e tăcere.
E ziua eliberării mele.